Baldovinești- un exemplu concret de administrație publică locală
Joi 5 decembrie 2019
Comuna Baldovinești din județul Olt are cu puțin peste 1.000 de
locuitori, însă primarul Ion Enescu demonstrează că din bani puțin, dar
bine drămuiți, poți face o administrație de succes.
Localitatea se afla
în imediată apropiere cu orașul Balș, prezintă toate dotările necesare
pentru a asigura confortul cetățenilor, în localitate existând
canalizare, drumuri asfaltate și multe altele, prin grija și munca
depusă de primarul localității și de aparatul administrativ.
Primarul care se află în prezent la al 6-lea mandat, a explicat pentru
VG TV Regional că atunci când există continuitate, poți duce proiectele
începute până la capăt.
„Când am venit am avut o viziune asupra
dezvoltării localității, practic, un proiect de dezvoltare al
localității pe care noi l-am parcurs în timp și chiar ne apropiem de
finalul lui, cu succes. Am introdus apa curentă în localitate, avem și
canalizare în toate satele localității, avem drumuri agricole, drumurile
comunale toate sunt asfaltate, rigorile, scurgerile apelor fluviale
există” a precizat edilul.
Cu toate acestea, primarul mai are un mare proiect de realizat, anume:
alimentarea cu gaze a localității. „În mare, putem spune că
infrastructura este asigurată în localitatea noastră, mai puțin
investiția privind alimentarea cu gaze pe care ne-o dorim, lucrăm la ea,
am făcut proiecte și sperăm să obținem finanțare î anul următor, iar în
jumătatea a două a anului să demarăm investiția” a ținut să precizeze
primarul Ion Enescu pentru VG TV Regional. .
(...) Sursă text Semnalul ORA
Pentru VGTv Regional: Redactor Ionuț Cocîrlău, op. imag, editare și
montaj, Georgiana Leulescu, dep. tehnic. Grigore Sebeș
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ziua Națională sărbătorită cu fast de toți românii
Duminică 1 decembrie 2019
Ziua Națională a României este sărbătorită la 1 decembrie de toți
românii oriunde s-ar afla, iar această dată, stabilită printr-o lege
promulgată în 1990, marchează un moment important din istoria românilor,
cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei
cu România, în 1918.
Anterior, în perioada 1866 - 1947, Ziua Națională a României a fost
sărbătorită pe 10 mai, apoi, între anii 1948 și 1989, pe 23 august.
Deoarece prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în data de 10
mai 1866 jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor
Române Unite, aceasta a fost desemnată Ziua Naţională, fiind sărbătorită
până în 1947.
În județul Olt, autoritățile locale și județene au sărbătorit alături de
toți oltenii, această zi importantă a istoriei poporului nostru.
La Slatina, prefectul Angela Nicolae a adus un omagiu Gărzii de Onoare
și apoi a participat programul organizat de primăria Slatina. După o
scurtă oficiere religioasă de către un sobor de preoți ai Episcopiei
Slatina, a urmat o cuvântare a prefectului Angela Nicolae despre ziua de
1 Decembrie, apoi Vasia Oprea a interpretat câteva melodii patriotice.
Ceremonia s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori la statuia lui
AI Cuza, după care a urmat tradiționala paradă militară pe bulevardul cu
același nume.(...)
Amănunte în Semnalul ORA.
Pentru VGtv Regional a consemnat Georgiana Leulescu
op. imag. Georgiana Raicu, dep. tehnic. ing. Grigore Sebeș.
-----------------------------
Comuna Schitu și-a serbat ziua de Sf. Marie Mică
Luni 9 septembrie 2019
Înființată în urmă cu trei ani de primarul Marian Lunganu, sărbătoarea
localității Schitu a fost marcată și de această dată de Sf. Marie Mică.
Evenimentul, organizat de Directorul artistic ,,Muzic-Show” - Costel
David, a avut loc pe terenul de sport al școlii din centrul comunei unde
s-au adunat sute de localnici pentru a petrece alături de interpreți
îndrăgiți, invitați special pentru acest moment.
Așadar, pe scena amenajată special au urcat mai întâi copiii
ansamblurilor folclorice ,,Poarta Olteniei” Văleni și Schitu sub
coordonarea coregrafului Marian Stănescu, urmați de Olguța Berbec și
Valentin Sanfira.
De asemenea, o surpriză frumoasă oferită de primar consătenilor săi a
fost Gabriel Coveșanu, cunoscut de la emisiunile tv drept ,, Cove” care a
cântat live și a spus câteva glume.
Un spectacol de excepție, cu
melodii pe sufletul sărbătoriților, l-a avut și îndrăgita interpreta de
muzică populară Dorina Mete precum și impresarul său, Costel David, cel
care a stors lacrimi de emoție bătrânilor satului, ai căror copii sunt
plecați în străinătate.
Un alt moment emoționant a fost cel în care primarul Marian Lunganu a
premiat nu mai puțin de 25 de cupluri care au împlinit 50-60 de ani de
căsătorie și trei copii absolvenți ai clasei a VIII-a cu rezultate
deosebite la examenul de Capacitate.
Prezentatorul spectacolului a fost jurnalistul Florin Claudiu Ene,
care a oferit publicului și câteva melodii din repertoriul său.
(...)
Sursă text Semnalul ORA
Amănunte la VGtv Regional www.vgtvregional.ro
Redactor, op. imagine, editare și montaj tv, Georgiana Leulescu
Spectacol de excepție cu artiști de renume la ziua localității Spineni
Sâmbătă 7 septembrie 2019
La sfârșitul acestei săptămâni a fost marcată ce-a de V-a ediție a
Sărbătorii localității Spineni, din județul Olt, a cărei primă atestare
documentară sigură a locuirii acestor zone apare în Hrisovul din 27
iunie 1529 prin care Moise, voievodul Țării Românești întărește niște
ocine Mănăstirii Govora iar printre boierii trimiși să cerceteze actele
și să depună mărturie apar și Radul și Stoian din Aluniș. Ori dacă erau
stăpânii, desigur că existau și supușii. (...)
Așadar, sâmbătă 7 septembrie, a.c., locuitorii comunei Spineni au
îmbrăcat din nou haine de sărbătoare pentru a cinsti așa cum se cuvine
Ziua Localității.
Primarul Dănuț Șărpău împreun cu Consiliul Local, dar și cu angajații
primăriei s-au străduit ca și de această dată această sărbătoare să fie
una de neuitat.
Petrecerea a început cu evoluția ansamblurilor folclorice de copii din
localitățile Spinei, Poboru și Tătulești, coordonați de coregraful Ana
Maria Răduleanu.
Zeci de artiști cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, printre care am
aminti pe Nicolae Datcu, realizatorul de emisiuni foclorice la un post
tv, Gabriel Zăvoianu, Dorina Mete, Neta Soare, Vasilica Dinu, Cătălin
Bărbulescu, Marian Toma etc., au urcat pe scena din localitate
întreținând atmosfera de sărbătoare până seara târziu. (...) Sursă text Semnalul ORA.
Redactor/ op. imagine, editare și montaj Georgiana Leulescu
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ziua Legumicultorului sărbătorită la Pleșoiu
Luni 12 august 2019
Duminică 11 august, localitatea Pleșoiu a îmbrăcat haine de sărbătoare,
participând cu mic, cu mare la cea de-a treia ediție a sărbătorii
inițiate de primarul Valeriu Măndescu, denumită sugestiv ,,Ziua
Legumicultorului”, în cinstea celor care trudesc pământul, pentru ca
legumele produse de ei să ajungă pe mesele românilor din toată țara.
Sărbătoarea a debutat pe stadionul din localitate cu premierea a cinci
cupluri care în acest an împlinesc 50 de ani de căsătorie.
Edilul localității i-a felicitat și totodată le-a acordat câte o Diplomă
de Onoare și un premiu a câte 1000 lei fiecare. Acesta a ținut să
precizeze că începând cu anul următor premiile pentru cuplurile
longevive vor fi acordate la împlinirea a 40 de ani de căsnicie.
Petrecerea dedicată comunei Pleșoiu și locuitorilor un show de zile mari
organizat de cunoscutul interpret oltean de muzică populară Costel
David, care reușește să aducă, de fiecare dată, la toate sărbătorile
locale, artiști consacrați și iubiți de publicul larg.
Astfel că pleșoienii s-au bucurat de prezența îndrăgiților interpreți
precum Emilia Ghinescu, Dorina Mete, Mihail- Ștefan Minulescu, Romică
David, Costel David, Riky By Latino.
De departe cel mai așteptat moment a fost cel în care, pe scenă a urcat
Niculina Stoican, care a scos la joc întreaga comunitate prezentă la
eveniment.
Evenimentul s-a încheiat pe ritmuri latino urmat de un impresionant foc
de artificii care a luminat cerul înstelat al frumoasei localități
Pleșoiu.(...) Sursă text Semnalul ORA
Mai multe amănunte într-o înregistrare la VGtv Regional http://www.vgtvregional.ro
Redactor Georgiana Raicu, op. imag. editare și montaj, Georgiana Leulescu
Miercuri 19 iunie 2019
Timp de trei zile, slătinenii, și nu numai s-au bucurat, în perioada
18-22 iunie, a.c., de cel mai mare festival dedicat Călușului Românesc
din țară, ajuns la cea de-a XXI ediție.
În acest an, la Slatina și-au dat concursul peste 2.500 de dansatori,
din aproape 90 de ansambluri folclorice, dintre care 70 au fost din Olt,
17 formații din toată țara, și câte una din Polonia și Republica
Moldova.
Cu o săptămână în urmă s-a desfășurat o repetiție a participanților la
cea de-a XXI-a ediţie a concursului naţional „Căluşul Românesc”, care
s-a desfășurat pe Esplanada din Slatina, sub atenta supraveghere a
directorului Palatului Copiilor ,,Adrian Băran” din Slatina, Iliuță
Brăileanu, dar și a celor mai renumiți instructori de dans popular,
precum Constantin Bălărău, Ghiță a lui Porumbelu, Alexandru Rizea, etc.
Ca și în anii trecuți, organizatorii au fost Palatul Copiilor ,, Adrian
Băran” din Slatina, Primăria Slatina, ISJ Olt, Centrul Judeţean de
Cultură şi Artă Olt
COLABORATORI: L.T. “Alexe Marin” Slatina, L.T. “Petre S. Aurelian”
Slatina, C.T. “Metalurgic” Slatina, C.N. “Ion Minulescu” Slatina, CN
“Radu Greceanu” Slatina.
PARTENERI: Crucea Roșie Slatina, Club Rotary Slatina, SC Victoria
Intermed SRL
PARTENERI MEDIA: Eveniment de Olt, Olt Alert, Linia Întâi, Gazeta
Oltului
Gazeta Nouă, Ziarul de Olt, Agerpres, VGtv Regional, Semnalul Oltului,
Râmnicului și Argeșului, Realitatea Oltului, Glasul Oltului, Puls Maxim,
Gazeta de Sud, Prima Tv Slatina, Olt Tv Slatina, TVR Craiova, Radio
România Actualități . (...)
Mai multe amănunte în revista Semnalul Oltului, Râmnicului și Argeșului.
Redactor Georgiana Raicu, VGtv Regional www.vgtvregional.
Olt. Peste 800 de călușari vor participa la Festivalul ,,Călușul copiilor”
Miercuri 12 iunie 2019
Astăzi s-a desfășurat marea repetiție a participanților la cea de-a
XXI-a ediţie a concursului naţional „Căluşul Românesc”, destinat
copiilor, membrii ai ansamblurilor folclorice, nu numai din țară dar și
din străinătate. Repetiția ansamblurilor de dansatori s-a desfășurat pe
Esplanada din Slatina, sub atenta supraveghere a directorului Palatului
Copiilor ,,Adrian Băran” din Slatina, Iliuță Brăileanu, dar și a celor
mai renumiți instructori de dans popular, precum Constantin Bălărău,
Ghiță a lui Porumbelu, Alexandru Rizea, etc.
Evenimentul
se va desfăşura pe Esplanada din Slatina, în perioada 18 -22 iunie
2019, ocazie cu care vor veni la Slatina aproape 90 de formații de
dansuri populare, având împreună 2.500 de tineri dansatori, din care 800
sunt călușari. Județul Olt va fi reprezentat de cele mai multe formații
de dansuri populare, respectiv 70, 17 formații din toată țara și câte
una din Polonia și Republica Moldova.
Festivalul
va debuta miercuri, 19 iunie, a.c. cu o paradă a portului popular pe
Bulevarul AI Cuza din Slatina, din zona fostei unități militare, până la
Magazinul Oltul, pe Esplanadă, unde va fi montată o scenă dar și un
spațiu special destinat juriului. (...)
Mai multe amănunte în revista Semnalul Oltului, Râmnicului și Argeșului.
Redactor Georgiana Raicu, VGtv Regional www.vgtvregional.
-----------------------------
Olt. Ziua Eroilor comemorată de tot satul la Brâncoveni
Joi 6 iunie 2019
----------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ieri
15 mai, 2019, medicii veterinari din Olt, au marcat 80 de anii de la
înființarea Colegiului Medicilor Veterinari din România.
Inițiatorul acestui eveniment a fost președintele CMV Olt, Dr. Ion
Bozgă, președinte al Comisiei Legislative al CMV din România și profesor
universitar la USAMV, Filiala Slatina.
Evenimentul s-a bucurat de prezența a numeroși medici veterinari din tot
județul dar și de prezența unor personalități în domeniu precum
Academicianul Nicola Manolescu, dr. Dănuț Pale, deputat, dr. Veronel
Bolborea, director DSVSA Olt, dar și Dr. neurolog Renică Diaconescu,
senator de Olt. (...) Sursă text Semnalul ORA.
Istoric CMV
În perioada premergătoare primului război mondial, serviciile
veterinare, atât cele civile cât şi cele militare, erau sub tutela
Serviciului sanitar uman. Respectul faţă de trecut permite stabilirea de
tradiţii, de educare şi de dezvoltarea profesiunii în general şi a
celei medical-veterinare în special. Aşa cum deseori se afirmă, ştiinţa
este a 4-a putere în stat(la concurenţă cu mass-media), dovada cea mai
concludentă fiind aceea că, economia statelor superindustrializate (USA,
Germania, Japonia, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Canada) au acordat
o atenţie maximă dezvoltării cercetării ştiinţifice proprii, cât şi
achiziţionării de brevete, invenţii şi patente din alte ţării, pe
care le-au pus în aplicaţie în sectoarele economice.Cunoaşterea
trecutului profesiunii medical-veterinare, a personalităţilor din
învăţământ, cercetare şi din activitatea practică, a realizărilor lor,
constituie o necesitate indispensabilă în vederea statuării prezentului
şi mai ales a edificării viitorului medicinei veterinare.(...) Mai multe
amănunte, luni 20 Mai în revista Semnalul ORA.
Georgiana Raicu, VGtv Regional, www. vgtvregional.ro.
--------------------------------------------------------------------------
Centrul
de Formare și Perfecționare a Polițiștilor ,, Nicolae Golescu” din
Slatina,, împlinește zilele acestea 45 de ani de funcționare.
Cu
acest prilej, au avut loc competiții sportive în cadrul manifestării
denumite sugestiv "Ziua Centrului - 45 de ani de existenta
instituțională", la care au participat cadre ale instituției de
învățământ, jurnaliști și polițiști din cadrul Inspectoratului de
Politie Județean Olt.
Pentru
prima dată. după foarte mulți ani, miercuri s-a desfășurat "Cupa
Presei la Tir Sportiv", la care au fost prezenți reprezentanți ai
mass-media locala și regionale, cei mai buni dintre ei fiind premiați
pentru rezultatele obținute.
Astfel
că locurile I la fete și băieți au fost atribuite, conform
punctajului lui Iulian Ciobanu și Dana Mihăilă, de la Olt TV, locul
doi de Nicu Ciorei de la Glasul Oltului și Georgiana Raicu de la
VGtv Regiona, iar locul III a fost obținut de Catalin Fircoiu de la
Eveniment de Olt și .
Tot
în această zi a avut loc "Ziua Portilor Deschise", când sute de copii
de la școlile slătinene au ținut să viziteze Centrul de Formare al
Polițiștilor. Cei mici au fost deosebit de încântați și impresionați de
tehnica din dotare a polițiștilor, motiv pentru care mulți dintre ei
și-au dorit să urmeze o carieră în acest domeniu.
Manifestările
dedicate Zilei Scolii de Politie Slatina vor continua si in zilele
următoare, când vor avea loc un simpozion si expoziție foto-documentara
sub titulatura "Centrul de Formare si Perfecționare a Politistilor
*Nicolae Golescu* Slatina - retrospectiva 1974-2019".
De
asemenea, tot cu acest prilej, va avea loc o întâlnire festivă cu
fostele cadre și personalul civil din cadrul acestei prestigioase
instituții de învățământ.
Mai multe amănunte la VGTv Regional www.vgtvregional.ro, Redactor Georgiana Raicu, op. imag. Viorel Raicu
-----------------
Deja a devenit o tradiție ca în localitatea Studina să se petreacă la
Hora Satului, luni după Paște, așa cum se făcea pe timpul bunicilor din
sat.
Marian
Vasile, primarul comunei, împreună cu Consiliul Local au dorit ca și
de această dată, fii satului plecați pe alte meleaguri să se
întâlnească, acum de sărbători, să petreacă și să ciocnească un ou roșu
și un pahar cu vin.
Sărbătoarea
a avut loc pe stadionul din localitate, unde câteva sute de studineni
împreună cu invitații lor din alte sate, au cântat și au dansat împreună
cu artiștii sau formațiile care au urcat rând, pe rând pe scenă. Și așa
cum i-a obișnuit pe consătenii săi, Marian Vasile a urcat și el pe
scenă cu vestita-i chitară, și după ce le-a vorbit despre realizările
dar și despre planurile sale, le-a dedicat câteva melodii, unele în
primă audiție.
,,Avem
asfaltate toate drumurile și străzile asfaltate din fonduri europene.
Aavem apă și canalizare, avem toate condițiile pentru dezvoltarea
oricărei afaceri și din acest motiv rata șomajului e foarte mică ca
dealtfel și numărul celor asistați social. Copiii merg la școli și
grădinițe reabilitate și modernizate complet. Cei mai învârstă au la
îndemână tot ce le trebuie pentru un trai decent. Avem de curând un
supermarket cu to ce trebuie pentru ca locuitorii cmunei Studina să nu
se mai deplaseze zeci de km pentru a se aproviziona cu cele necesare, la
Corabia sau la Caracal.
Atât
eu cât și echipa din primărie ne dăm toată silința pentru ca Studina să
devionă o localitate importantă pe harta județului Olt, demnă de o
localitate europeană!” a ținut să precizeze în câteva cuvinte, edilul din Studina, într-o discuție exclusiv pentru VGtv Regional.
Redactor/ reporter Georgiana Raicu
luni 29 aprilie 2019
Sute de localnici din Dăneasa s-au strâns la Hora Satului, luni după Paște, sărbătoare organizată de primarul Nicolae Soare și Consiliul Local.
Organizatorii au invitat nume de marcă muzica populară românească, printre care am aminti însă de departe copiii din localitate au dat un spectacol de zile mari, interpretând melodii foarte cunoscute sau prezentând dansuri moderne și populare.
Și-au dat concursul Grupurile vocale bărbătești ,, Rapsozii Oltului de Jos” de la drăgănești, Olt și ,, Bujorelu”sub conducerea profesorului Florian Marghidanu, Nae Ioan Valeru interpret vocal și un naist desăvârșit, Monica Andreea Armășoiu, etc.
Prezentatorul spectacolului a fost îndrăgitul interpret de muzică populară oltenească, prof. Mihai Ștefan Melinescu.
Redactor Georgiana Raicu, op. imag. Viorel Raicu
-------------------------------------------------------
S-au sărbătorit 15 ani de la aderarea României la NATO
Duminică 7 aprilie 2019
Ziua NATO este sărbătorită în România, pentru a marca momentul în care ţara noastră a aderat în mod oficial la Alianţă.
La
29 martie 2004, au fost depuse instrumentele de ratificare la
Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, statul depozitar
al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.
Se
împlinesc, anul acesta, 15 ani de când România este membră a NATO, dar
şi 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei.
România a fost invitată să adere la Alianţa Nord-Atlantică la Summit-ul
NATO de la Praga din 2002. La acel moment, aliaţii au lansat invitaţii
de aderare pentru 7 state – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania,
România, Slovacia şi Slovenia.
La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO prin
depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA,
stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.
Depunerea
instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de
ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO.
( ...) Sursă text Semnalul ORA.
Pentru VGtv Regional a consemnat Georgiana Raicu, www.vgtvregional.ro
-----------------------------------------------------------
Ziua Jandarmerie Române marcată cu premieri, avansări și defilări
Miercuri 3 Aprilie 2019
Umbra
aruncată asupra jandarmilor, pe 10 august 2018, din cauza unor
personaje ,, subjugate” politicului, nu a scăzut cu nimic adevărata
valoare și importanță a Jandarmeriei Române și cu atât mai puțin a
jandarmilor români, care de 169 de ani, de când domnitorul Grigore
Alexandru Ghica, a înființat această armă, veghează asupra ordinii în
țara noastră.
Cu ocazia sărbătoririi la data de 3 aprilie, a 169 de ani de la
înființarea Jandarmeriei Române, Inspectoratul Județean de Jandarmi Olt,
desfășoară azi mai multe activități pentru a marca evenimentul.
Festivităţile au debutat la ora 11.00 în sala de şedinţe a Consiliului
Judeţean Olt, unde, în prezenţa reprezentanţilor instituţiilor
colaboratoare, a personalului inspectoratului şi a ziariştilor din presa
locală, au fost prezentate mesajele de felicitare adresate cu ocazia
Zilei Armei și recompensele acordate celor mai merituoşi jandarmi
olteni.
De asemenea, au fost premiaţi câştigătorii concursurilor sportive şi au
fost înmânate invitaţilor diplome aniversare și plachete.
Tot
cu acest prilej, au fost acordate premii pentru cei mai buni
jurnaliști care au obținut premii la concursul ,, Cupa Presei la Tir”.
Redactorul VGtv Regional, Georgiana Raicu, obținând, de această dată,
locul II, locul III a fost atribuit Geaninei Lupu de la PTV Oltenia, iar
locul I Alinei Mitran de la Adevărul. (...) Sursă text Semnalul ORA.
Mai multe amănunte la VGtv Regional, redactor Georgiana Raicu, op. imag. Viorel Raicu, www.vgtvregional.ro
---------------------------
Cupa presei la Tir, organizată de IJJ Olt
Miercuri 27 martie 2019
Inspectoratul
de Jandarmi Judeţean Olt a organizat, marți 26 martie, a.c., „Cupa
Presei la Tir”, competiţie la care au fost invitaţi să participe
reprezentanţii mass-media acreditaţi pe lângă activităţile
inspectoratului.
Jurnaliştii au avut din nou prilejul de a demonstra pregătirea în
folosirea armamentului şi abilităţile de buni trăgători, dovadă fiind
calificativele foarte bune pe care le-au obţinut.
Concursul s-a desfăşurat în poligonul Centrului de Formare şi
Perfecţionare a Poliţiştilor Slatina şi a constat în executarea unei
şedinţe de tragere cu pistolul Carpaţi - calibru 7,65 mm, la o distanţă
de 15 metri, în ţinta piept cu cercuri.
Pentru efortul depus şi priceperea de care au dat dovadă,
inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, domnul
colonel Tudor - Dorel DREJOI le-a mulţumit pentru colaborare şi
contribuţia adusă la promovarea imaginii instituţiei.
Activitatea a fost organizată cu ocazia sărbătoririi la data de 3
aprilie, a 169 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. (...) Sursă
text Semnalul ORA
Amanute la VGtv Regional
Redactor Georgiana Raicu, op. imag. Viorel Raicu
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Olt. Ziua Poliției Române sărbătorită și la Slatina
Luni 25 martie 2019
Data de 25 martie, când în Calendarul Ortodox se sărbătorește ,, Buna Vestire” a fost desemnată și Ziua Poliţiei Române, deoarece pe actualul drapel al acestei instituții se află simbolul creștin al Bunei Vestiri.
În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).
Primele atestări privind Poliția Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazul (crearea instituției agiei), continuă cu domnia lui Mihai Suțu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate și reglementarea portului armelor) iar din 1806, organele de pază și ordine din Capitală primesc denumirea generică de POLIȚIE.
Și la Olt, polițiștii și-au sărbătorit ziua prin diverse acțiuni sportive, avansări în grad și acordare de diplome aniversare tuturor instituțiilor colaboratoare dar și reprezentanților mass-mediei.
Evenimentul s-a desfășurat în sala de conferințe a CJ Olt, debutând cu mesajul ministrului de Interne. Invitați la acest eveniment au fost președintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, prefectul judeţului, Silviu Neacşu, dar și șefi și reprezentanți au Jandarmeriei Olt, ISU Olt, precum şi ai instituţiilor cu care poliţia colaborează. Ceremonia a debutat cu un moment de regulegere în memoria poliţiştilor căzuţi la datorie. Au fost avansaţi în grad peste 100 de poliţişti olteni. De asemenea, au fost premiaţi şi poliţiştii care au participat la concursurile interne.
După ceremonie, pe platoul din faţa Consiliului Judeţean Olt, au fost amenajate mai multe standuri cu tehnica din dotare a polițiștilor olteni, fapt ce a stârnit curiozitatea slătinenilor de la mici la mare. ( ...) Sursă text Semnalul ORA
Mai multe amănunte la VGtv Regional, www.vgtvregional.ro
Redactor/ op. imag. Georgiana Raicu, editare TV Viorel Raicu