Mehedinți. Slujba de Sf Ioan oficiată de pr. Ștefan Manole din Izvoru Bârzii
Luni 9 ianuarie 2024
Preotul paroh Ștefan Manole de Biserica cu hramul ,, Sf Mihail și Gavril” izvoru Bârzii, din localitatea mehedințeană cu același nume a oficiat slujba de Sf Ioan, marcând astfel încheierea sărbătorilor de iarnă.
Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai mare dintre profeţi şi Înaintemergătorul Domnului, glasul care striga în pustie "gătiţi calea Domnului". Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan îşi împlineşte misiunea botezând pe Iisus în apele Iordanului.
De acum strălucirea lui urma să scadă, iar a Mântuitorului să crească.
Totuşi, chiar după venirea Harului şi moartea lui ca martir, Ioan Botezătorul continua să fie pentru creştini, în sens duhovnicesc, Înaintemergătorul Domnului. Model de înfrânare, de pocăinţă, de curăţire de patimi prin asceză şi rugăciune, iniţiator al vieţii monastice şi a celei pustniceşti, Ioan nu va înceta niciodată să fie cel care găseşte calea ce duce la Hristos.
Mai multe amănunte la VGtv Regional Redactor Georgiana Leulescu, op. imag ing. Grigore Sebeș, editare și montaj tv Georgiana Sebeș.
---------------------------------------------------------------------------------------------
Mehedinți. Sfințirea Topolniței, un obicei introdus de preotul Ștefan Manole din Izvoru Bârzii
Duminică 8 ianuarie 2024
Creștinii ortodocși sărbătoresc pe 6 ianuarie Boboteaza sau Epifania, când preoții sfințesc apele cu aghiazmă iar credincioșii, la rândul lor, cu apa sfințită primită de la biserică își stropesc gospodăriile și animalele din curte pentru a fi ferite de necazuri.
În unele zone, preotul se duce la o apă unde va arunca o cruce, mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul.
În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de către ceilalți.
Acest obicei a fost introdus și la Izvoru Bârzii, Mehedinți de către tânărul preot Ștefan Manole care, după slujba oficiată în biserica din sat, a mers împreună cu enoriașii la Fântâna Miresei să sfințească apa și să arunce trei cruci din lemn în râul Topolnița.
Aici, mai mulți tineri s-au aruncat în apă să le prindă, însă doar trei a fost câștigătorii, printre care și un băiat de 12 ani.
Cei trei au fost premiați de către preotul Ștefan Manole, a doua zi, la slujba oficiată de Sf Ioan.
Mai multe amănunte la VGtv Regional
Redactor Georgiana Sebeș, operator imag. ing. Grigore Sebe, editare și montaj TV Georgiana Leulescu
--------------------------------------------------------------------------
Mehedinți. Procesiune de Sf Mihail și Gavril la o biserică din Izvoru Bârzii
Miercuri 8 noiembrie 2023
Pe data de 8 noiembrie, ziua în care se prăznuiesc ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, preotul paroh, Ștefan Manole de la biserica cu acest hram din comuna Izvoru Bârzii, continuă și anul acesta procesiunea religioasă, însoțit fiind de reprezentanți ai Episcopiei Severinului și Strehaiei, de enoriașii parohiei și copii școlii generale din sat, îmbrăcați în frumoasele costume populare ale zonei.
Aceștia îl vor întâmpina pe PS Nicodim, episcopul Sevrinului și Strehaiei la intrarea în satul Răscolești, sat aparținător Parohiei Izvoru Bârzii și vor porni în procesiune cu icoana hramului bisericii ,, Sf Mihail și Gavril” precum și cu o copie a Icoanei Maicii Domnului cu trei mâini, icoană adusă de la Muntele Atos.
De fapt, hramul Parohiei Izvoru Bârzii va începe în seara zilei de 7 noiembrie, cu o slujbă a Sfintei Liturghii oficiată de un sobor de preoți ai Episcopiei Severinului și Strehaei, alături de Preasfințitul Părinte Nicodim. (...) Mai multe amănunte în revista Semnalul ORAS.
Redactor Georgiana Sebeș, op. imag. ing. Grigore Sebeș, editare și montaj TV Florin Soare
----------------------------
Mehedinți.Procesiune la Izvoru Bârzii de hramul Bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavril
Marți 8 noiembrie 2022
Preotul paroh, Ștefan Manolea a ținut ca în acest an, să sărbătoarească într-un mod deosebit hramul Bisericii ,,Sf Mihail și Gavril”, lăcaș la care slujește în satul Izvoru Bârzii. Așa că, la primele ore ale dimineții, însoțit de câțiva enoriași și copii școlii generale din sat, îmbrăcați în frumoasele costume populare ale zonei, l-au întâmpiat pe PS Nicodim, episcopul Sevrinului și Strehaiei la intrarea în satul
Răscolești, sat aparținător Parohiei Izvoru Bârzii, de unde au pornit în procesiune cu icoana hramului până la Biserica din Satul Izvoru Bârzii unde a fost săvârșită Sfânta Liturghie în biserica Parohială.
De fapt, hramul Parohiei Izvoru Bârzii a început încă din ajun cu slujba privegherii oficiată de un sobor de preoți ai Episcopiei Severinului și Strehaei. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei iar alături de ierarh au coliturghisit un ales sobor de preoți și diaconi. Din soborul de preoți care au luat parte la Slujba Euharistică a făcut parte și Părintele Protosinghel Emilian Acozmi, starețul Mănăstirii Balta, precum și părintele Consilier Cătălin Țăruș de la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, nașul părintelui paroh de aici, Ștefan Manolea.
Această biserică cu hramul Sf Mihai și Gavril este atestată documentar la 14 octombrie 1795, făcută de ,,Alexandru Mitrescu și Mihai Gârboveanu și popa Nicola și ceilalți lăcuitoriˮ (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). Un Triodion din 1798 ce cuprinde slujba tuturor sfinților de la 1 februarie la 31 august are două iscălituri din 1799, ceea ce sugerează că la acea dată biserica exista. Biserica a fost reconstruită în anii 1904-1906.
(...) Sursă text revista Semnalul Oltului, Râmnicului, Argeșului și Severinului.
Redactor Georgiana Leulescu, op. i,ag. ing. Grigore Sebeș, editare și montaj Georgia Sebeș
===================================================================================
Mehedinți. Slujba religioasă la biserica lui Tudor Vladimirescu de la Prejna
Luni 6 iun. 2022
Autoritățile locale din comuna Balta, au organizat, duminică 5 iunie a.c., sărbătoarea localității desfășurată în satul Prejna, locul unde vestitul Pandur Tudor Vladimirescu trăit o perioadă a vieții și unde a construit o biserică cu hramul ,, Adormirea Maicii Domnului”. Evenimentul a început cu slujbă religioasă oficiată de PS Nicodim, Episcop al Severinului și Strehaiei, la care au participat numeroși localnici îmbrăcați în straie populare specifice zonei de munte a Mehedințiului. Prezentă la această slujbă religioasă oficiată în memoria lui Tudor Vladimirescu a fost și interpreta de muzică populară Angelica Stoican, fiică a satului care a ținut să cânte o emoționantă baladă a vestitului pandur. (...) Sursă text revista Semnalul Oltului, Râmnicului, Argeșului și Severinului.
Mai multe amănunte la VGtv Regional www.vgtvregional.ro
Redactor Georgiana Leulescu, op. imag.- ing. Grigore Sebeș, editare și montaj tv-Georgia Sebeș
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
PS Nicodim a slujit la Mânăstirea Topolnița de ziua hramului
Sâmbătă 29 august, 2020
Preasfițitul Nicodim, episcopul Severinului și
Strehaiei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba
de pomenire cu prilejul praznicului ,,Tăierea Capului Sfântului Ioan
Botezătorul” la Mănăstirea Topolniţa, din localitatea Izvoru Bârzii.
Fiind o sărbătoare mare, la acest eveniment au participat este 500 de
pelerini veniți din toată țara, desigur, păstrând distanțarea socială și
purtând măști de protecție. De remarcat a fost faptul că unul dintre
preoții prezenți, ieșea din când î când și împărțea măști de protecție
participanților
Mănăstirea Topolniţa este o veche mănăstire ortodoxă din Episcopia
Severinului şi Strehaiei, fiind aşezată pe valea râului Topolniţa, între
satele Schitul de Jos şi Schitul de Sus, la aproximativ 20 de kilometri
Nord de municipiul Drobeta-Turnu-Severin.
Biserica veche a mănăstirii este închinată Sfântului Ioan Botezătorul,
hram prăznuit în ziua de 29 august, când se pomenește ,,Tăierea capului
Sfântului Ioan Botezătorul”.
Se spune că Sfântul Nicodim de la Tismana, plecând de la Mănăstirea
Vodiţa, spre a căuta un loc pentru ridicarea unei mănăstiri închinate
Maicii Domnului, s-a oprit pe valea râului Topolniţa, unde s-a apucat de
lucru. Biserica veche a Mănăstirii Topolniţa a fost ctitorită de
boierii Craioveşti în secolul al XVI-lea, pe vatra unei biserici mai
vechi, zidită de Sfântul Nicodim, ctitorul mănăstirilor Tismana şi
Vodiţa. Se crede că Mănăstirea Topolniţa a fost ctitorită imediat după
Mănăstirea Vodiţa, înaintea Mănăstirii Tismana. Aceasta va fi terminată
în anul 1378. Construcţia actualei biserici datează din anul 1646.
Atunci, voievodul Matei Basarab, descendent al Craioveştilor, a donat
ctitoria, aflată într-o stare precară, căpitanului de dorobanţi Lupu
Buliga, pentru merite deosebite, în data de 12 februarie 1646. Ansamblul
monahal de la Topolniţa cuprinde biserica veche, închinată ,,Tăierii
capului Sfântului Ioan Botezătorul”, turnul clopotniţă, stăreţia,
chiliile şi biserica din lemn, sunt închinate ,,Sfinţilor Împăraţi
Constantin şi Elena”.(...)
Sursă text Semnalul ORA, Redactor Georgiana Leulescu,op. imag. ing. Grigore Sebeș, editare și montaj GeorgiaSebeș
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Mânăstirea Schitul Topolniței și tumultoasa sa istorie
15 octombrie 2019
Dacă despre Vâlcea se spune că este unul dintre cele mai frumoase
locuri binecuvântate de Dumnezeu cu ape tămăduitoare, munți falnici sau
păduri seculare, județul Mehedinți nu este mai prejos. Cazanele Dunării,
mânăstirile, munții legendari cu nume dacice și vestigiile istorice,
aduc în zonă mii de turiști dornici să își petreacă timpul liber într-un
mod cât mai autentic.
Aflată la numai 20 de km de Severin, reședința județului Mehedinți,
Mânăstirea Topolnița este o veche așezare monahală ortodoxa din
Episcopia Severinului si a Strehaiei, așezată pe valea râului cu același
nume din comuna Izvorul Bârzii.
Ctitorită de boierii Craiovești, în secolul al XVI-lea, pe vatra unei
biserici mai vechi, Mânăstirea Topolnița a fost zidita de Sfântul
Nicodim, ctitorul mânăstirilor Tismana și Vodița.
Biserica veche a mânăstirii este închinată Sfântului Ioan
Botezătorul, hram prăznuit în ziua de 29 august, când Biserica face
pomenire de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Mânăstirea este însuflețită de o obște monahală de călugări.(...) Aflată la numai 20 de km de Severin, reședința județului Mehedinți,
Mânăstirea Topolnița este o veche așezare monahală ortodoxa din
Episcopia Severinului si a Strehaiei, așezată pe valea râului cu același
nume din comuna Izvorul Bârzii.
Ctitorită de boierii Craiovești, în secolul al XVI-lea, pe vatra unei
biserici mai vechi, Mânăstirea Topolnița a fost zidita de Sfântul
Nicodim, ctitorul mânăstirilor Tismana și Vodița. (...)
Sursă text Semnalul ORA Interviu realizat pentru VGtv Regional de Georgiana Leulescu
Mehedinți. Niculina Stoican, cu un recital de folclor de ziua Izvorului Tămăduirii la Izvoru Bârzii
Vineri 10 mai 2024
Preotul Ștefan Manole, de la biserica cu hramul ,,Sf Apostoli Mihail și
Gavril" din Izvoru Bârzii a oficiat o slujbă dedicată Izvorului
Tămăduirii într-un mod special.
Astfel că, alături de preoții Aurel Gheorgheosu, Emil Crețu și Ioan
Benga au oficiat mai întâi, slujba dedicată Izvorului Tâmăduirii, după
care a marcat trei ani de la hirotonisirea lui ca preot la acest sfânt
lăcaș.
Evenimentul a fost presărat cu un mini-recital de folclor cu îndrăgita
interpretă mehedințeancă, Niculina Stoican, care a vorbit și despre
importanța credinței, de implicare a copiilor în evenimentele religioase
ale comunității.
De asemenea, elevii de la Școala Gimnazială ,,Dumitru Crașoveanu”,
îmbrăcați în frumoasele costume populare mehedințene, au avut un scurt
program de poezie religioasă.
La acest eveniment au mai participat și cunoscutul poet și profesor Dan
Șalapa, cu rădăcini aici, în Izvoru Bârzii care a felicitat, mai întâi
pe preotului Ștefan Manole pentru cei trei ani de slujire oficială a
acestei biserici, după care a recitat în premieră o poezie dedicată
acestei zile.
Alături de cei este 200 de enoriași au mai participat un grup simbolic
de panduri costumați specific, cu drapele şi tricolor, precum și
primarul localității, Horia Balica însoțit de oficialitățile județului
Mehedinți, respectiv Aladin Georgescu, președintele CJ, senatorul Liviu
Mazilu, prefectul Alin Isuf, precum și alte personalități politice
mehedințene.
Mai multe amănunte despre acest eveniment în revista Semnalul ORAS,
luni 13 mai 2024.
Redactor Georgiana Sebeș, op. imag. ing. Grigore Sebeș, editare și
montaj TV Georgiana Leulescu, VGtv Regional www.vgtvregional.info