Tăriceanu scos din sărite pe tema împrumutului României
Luni25 martie 2019
Călin
Popescu Tăriceanu, preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, a
fost sâmbăta trecută la Slatina alături de Andrei Gerea, Daniel Barbu,
Toma Petcu, Daniel Chiţoiu şi alţi membri importanţi ai formaţiunii
politice, pentru a face cunoscută lista candidaților la
europarlamentarele din 26 mai a.c..
La primele ore ale dimineții, politicienii de la Centru, au fost conduși
de deputatul Mihai Niță. Aceștia au vorbit cu slătinenii despre oferta
electorală, despre proiectele ALDE în coaliție cu PSD, după care s-au
întâlnit cu membrii și simpatizanții ALDE în sala de spectacole a Casei
de Cultură a Tineretului din Slatina.
Vizita reprezentanților ALDE s-a încheiat cu o conferință de presă în
care liderul Călin Popescu Tăriceanu a criticat dur justiția, pe fostul
procuror general, Laura Codruța Koveși.
Vicepreședintele ALDE, Andrei Gerea, a spus că partidul în aceste
alegeri se bazează pe faptul că au fost majorate pensiile și salariile,
însă Guvernul de curând s-a împrumutat cu o 30 milioane de euro, bani
care urmează a fi plătiți de noi, cetățenii, în următorii 30 de ani,
fără a fi folosiți pentru investiții. Întrebat de către reporterul VGtv
Regional cum comentează acest subiect, Andrei Gerea nu a fost lăsat să
răspundă la întrebare, de către Tăriceanu, care, scos din sărite, a
răspuns la întrebare, acuzând reporterul că „ori nu ați înțeles, ori
întrebarea pe care ați adresat-o este intenționat făcută ca să pună
subiectul sub o altă lumină”.(...)
Amănunte în revista Semnalul ORA
Red. Georgiana Raicu, op. imag. VGtv Regional, www.vgtvregional.ro ----------------------------------------------------------------------------------------------------
Liviu Voiculescu, președintele PNL Olt vrea referendum la Piatra-Olt!
Luni25 martie 2019
Președintele PNL Olt, domnul Liviu Voiculescu, s-a aflat în orașul
Piatra-Olt, la cererea cetățenilor, pentru a discuta despre un posibil
referendum privind schimbarea statulului localității, din oraș în
comună.
Inițiativa aparține consilierilor locali din partea PNL din cadrul
Consiliului Local al orașului Piatra-Olt, care inițial doresc să facă un
sondaj de opinie pe această temă, deoarece, susține președintele PNL
Olt că „localitatea nu îndeplinește toate condițiile minime ca
Piatra-Olt să fie oraș”. Inițiatorii proiectului consideră că
localitatea nu-și poate păstra statutul oraș deoarece, printre altele,
ar trebui să aibă un centru medical cu un număr de paturi minime, să fie
racordate toate gospodăriile la canalizare, numărul locuitorilor este
foarte mic ( aproximativ 6.200 de persoane), nu sunt create condițiile
necesare pentru investitori, iar pe de altă parte, locuitorii trebuie să
plătească taxe la nivelul unui oraș.
Autoritățile locale din Piatra-Olt nu au fost consultate privind
organizarea acestui referendum, potrivit celor declarate de Liviu
Voiculescu pentru VGTV Regional, deoarece susține acesta că „grupul de
consilieri locali ai PNL vor consulta oamenii, vor strânge semnături,
pentru că oamenii sunt cei care trebuie să-și exprime opinia legat de
această schimbare”.
La sediul PNL din Piatra-Olt au fost chemați mai mulți președinți de
organizații, pentru a discuta despre alegerile europarlamentare care vor
avea loc pe data de 20 mai 2019, care, potrvit președintelui PNL „sunt
cele mai importante alegeri de acest gen din 2007 de când România a
intrat în Uniunea Europeană, deoarece există foarte multe mișcări
populare și controverse și oamenii trebuie să aleagă un traseu bun
european ori un regres. Acest vot trebuie dat ca o moțiune ce cenzură
față de dezastruoasa guvernare PSD-ALDE”.
(...) Sursa text Semnalul ORA,
Redactor Ionut Cocârlău, reporter/op. imag. Georgiana Raicu. ----------------------------------------------------------------------------------------------
Mihai Niță: ALDE nu se gândeste să părăsească coaliția
Joi 1 noiembrie 2018
Deputatul
ALDE Olt, Mihai Niță împreună cu vicepreședintele partidului Ioan
Ciugulea au organizat special o conferință de presă, joi 1 noiembrie,
pentru a lămuri că ruperea coaliției de guvernare este o pură ficțiune
alimentată de presă care a speculat mai multe neînțelegeri dintre ALDE
și PSD cu privire la unele proiecte legislative. ,, Domnul Tăriceanu
ne-a rugat să tranșăm acest lucru pentru că este un zvon, o presupunere a
mass-mediei pe Legea offshore care a fost adoptată în Camera
Deputaților, miercuri 24 octombrie, la care ALDE a făcut câteva
Observații. Această lege ar aduce mari avantaje țării noastre. Se
presupune că în Marea Neagră s-au descoperit peste 200 de miliarde de mc
de gaze. Ce vom face dacă această cantitate este mai mare? Noi am
venit cu o soluție potrivit căreia să se restabilească costurile de
exploatare.” ( ...) Sursă text Semnalul ORA.
Pentru VGtv Regional a consemnat Georgiana Raicu, op. imag și editare TV.
--------------
Olt. Cu lacrimi în ochi, Voiculescu a anunțat plecarea Siminicăi Mirea!
Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a organizat o conferință de
presă că singurul senator liberal, Siminica Mirea, a părăsit partidul și
a ales să meargă la PSD.
Acesta i-a cerut senatoarei Siminica Mirea să-și predea mandatul,
argumentând faptul că, pentru obținerea lui au muncit toți liberalii.,,
Este o decizie surprinzătoare,, mai ales în aceste omente în care vedem
că un președinte de partid este condamnat pentru a doua oară, de datat
aceasta la închisoare cu executare de o instanță din România, care a
hotărât prin orice mijloace să schimbe Codurile Penale și Legile
Justiției pentru a scăpa, un senator, care până acum câteva zile ne
ținea lecții de doctrină liberală, a decis să se alăture Partidului
Social Democrat. Mai mult decât atât, am fost acuzat, inclusiv de
dumneaei, că nu sunt un om de echipă. Am dat afară ( din PNL Olt- n.r.)
și voi da pe toți acei care nu simt alături de PNL, pe cei care pun mai
presus interesul personal față de cel al partidului, pe oportuniști, pe
falș, pe trădători ” A spus, pentru început , șeful liberalilor olteni.
Un
alt reproș adus Siminicăi Mirea a fost faptul că aceasta a angajat la
cabinetul parlamentar fiicele unui membru marcant al PSD, respectiv,
Șteomlega, de la Garda de Mediu, despre care a spus că nu este moral.
De
asemenea, Voiculescu a adăugat că Siminica Mirea, ar și candidat, cap
de listă, pentru funcția senator în urma unor jocuri de culise făcute
de Blaga la București. Potrivit lui Voiculescu pe acest loc trebuia să
candideze răposatul Ion Moisescu, însă acesta a negat că ar ști că la
Centru a existat un protocol rezultat în urma fuziunii prin absorție
dintre PNL și PDL, potrivit căruia la alegerile parlamentare unul dintre
șefii celor două partide să candideze pe primul loc la CD sau Senat. Și
cum Gigel Știrbu alesese cu mult înainte să candideze pentru un nou
mandat de deputat, Siminicăi Mirea, revenindu-i cealaltă poziție,
respectiv nr. 1 la Senat.
Trebuie
reamintit faptul că Moisescu a candidat pe poziția a doua la CD, după
Gigel Știrbu, însă cei doi abia au trecut ca număr de voturi de
jumătatea obținută de Siminica Mirea.(...)
Sursă text Semnalul Oltului, Râmnicului si Argeșului
Redactor Georgiana Raicu, op. imagine și editare TV. --------------------------------------------------------------
Se conturează o echipă puternică la PNL Olt, sau e doar o altă farsă?
Liviu Voiculescu, președintele PNL Olt, după câteva ,, bâjbe” a început să strângă în jurul său oameni de mare valoare politică dar și socială, care dau încredere electoratului de dreapta. Este vorba de dr. Viorel Dumitrescu, fiind unul dintre fondatorii Partidului Liberal la Olt, actualmente consilier județean. Tot el asigură interimatul președenției PNL Slatina, ales în unanimitate de BPL, după demiterea lui Gabriel Buliteanu. Marian Vasile, primarul comunei Studina, prim- vicepreședintele organizației județene a PNL Olt, pe domeniul Strategii Politice si Comunicare, este cel de-al doilea om politic adus în primele rânduri ale liberalilor olteni, de către Liviu Voiculescu. Cei doi au fost prezentați în cadrul unei conferințe de presă, explicând, la întrebările jurnaliștilor, ce i-a determinat să accepte funcțiile și ce au de gând să facă în continuare pentru ca PNL Olt să devină o opoziție puternică. În ceea ce-l privește pe dr. Viorel Dumitrescu, cel care a preluat interimatul de la șefia PNL Slatina, a spus că nu și-a dorit această funcție pentru că meseria sa îi ocupă foarte mult timp, însă se va implica foarte mult în consolidarea organizației municipale. De asemenea, Dumitrescu a mai ținut să precizeze că nu va candida la Primăria Slatina și va asigura interimatul până când organizația PNL Slatina, va alege un președinte care vrea să se poată lupta pentru fotoliul de primar al Slatinei. (...) Sursă text Semnalul Oltului, Râmnicului si Argeșului
Redactor Georgiana Raicu, op. imagine, editare și montaj TV.
------------------------------------------------
Olt. Liberalii olteni iau măsuri drastice și se repliază
Liderul
organizației județene PNL Olt, Liviu Voiculescu a vorbit vineri la
Slatina, în cadrul unei conferințe de presă, despre schimbările care au
avut loc în ultima perioadă, în structura filialei PNL Olt.
Se încearcă o revitalizare a activității filialei PNL Olt, printr-o
serie de schimbări în structura internă a partidului, iar una dintre
deciziile importante, care au fost luate în ultima perioadă, în cadrul
Biroului Politic Județean, a fost dizolvarea organizației PNL Corabia.
Până la organizarea de alegeri statutare, a fost numit în funcția de
președinte interimar al organizației, George Ciucu, care este consilier
județean PNL și care a venit cu propunerea unui nou birou format din 19
persoane, cu care va încerca să revitalizeze activitatea politică a
organizației Corabia.
" Avem destui de mulți membrii la Corabia, dar din păcate, în ultima
perioadă aceștia nu au fost convocați la diverse acțiuni ale partidului,
drept pentru care s-a luat aceasta decizie" spunea președintele PNL Olt
Liviu Voiculescu.
De asemenea, BPJ Olt a luat act și de încetarea mandatului de
prim-vicepreședinte al Ioanei Gherghiță, pe motivul numărului mare de
absențe de la ședințele BPJ Olt, acumulate de Ioana Gherghiță.
"Decizia a fost luată ca urmare a acumulării mai multor absențe
consecutive de la ședințele acestui birou și pot să vă spun că dumneaei,
de anul trecut, din luna octombrie, nu a mai participat la nici un fel
de ședință și n-a avut nici un fel de activitate pentru PNL. Mi- ar fi
plăcut, cum am văzut în ultima perioadă, că dumneaei este foarte activa
pe rețelele de socializare, să fi fost și în cadrul filialei noastre și
probabil în acea situație nu am mai fi ajuns aici.(…)
De asemenea Biroul Politic Județean, a fost completat pe funcția de
vicepreședinte pe domeniul justiție, administrație publică și (...)
Sursă text Semnalul Oltului, Râmnicului si Argeșului
Mai multe amănunte la VGtv Regional www.vgtvregional.cabanova.com
Redactor Ionuț Cocârlău, op. imagine editare și montaj TV.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Olt. Marian-Jean Marinescu a început campania electorală!
Luni 16 aprilie 2016
Europarlamentarul
Marian-Jean Marinescu, a fost prezent într-o conferință de presă la
Olt, la invitația președintelui liberalilor, Liviu Voiculescu.
Marinescu a vorbit despre importanța preluării președenției Consiliului
Europei ce-i va revenii, la începutul anului viitor, României, apreciind
că Guvernul actual trebuie să facă eforturi susținute în combaterea
corupției la nivel înalt.
Jurnaliștii au întrebat dacă va mai candida pentru încă un mandat de
europarlamentar sau dacp îi va lăsa locul deputatului de Olt, Gigel
Știrbu. Acesta a răspuns că l-a auzit pe Gigel Știrbu, la Craiova,
într-o conferință de presă, că el nu candidează la europarlamentare.
Europarlamentarul a acuzat că autoritățile nu știu să selecteze
prioritățile, nefiind nevoie de autostrada Craiova-Pitești. „Autostrada
Craiova-Pitești este o autostradă ca să ajungem mai repede la București.
Cred că o centură la Slatina și o centură la Balș, lucruri de bun simț,
ar rezolva problemele.Avem nevoie de o autostradă de la
Arad-Lugoj-Severinși prin Oltenia și să dică către Grecia, Bulgaria,
Ungaria, ceea ce pentru regiunea noastră este extraordinar de important
din punct de vedere economic” a spus Marian-Jean Marinescu.
Acesta a punctat că actualul Guvern este cel mai slab Guvern de după
1990, cu un nivel de competență aproape de zero. Marian-Jean Marinescu a
precizat că, un Guvern PNL ar fi mai potrivit pentru preluarea șefia
Consiliului Europei deoarece „sunt oameni mai bine pregătiți și asta
observ doar uitându-mă printre ei”.(...) Sursă text Semnalul ORA
Mai multe amănunte la VGtv Regional www.vgtvregional.cabanova.com
Redactor Ionuț Cocârlău, , op. Imag. Editare și montaj.
----------------------------------------------------------------------
Drumul Expres Craiova- Slatina Pitești, functionabil în 2020
Vineri 16 februarie 2018
Prezent la Slatina cu ocazia inaugurării unei noi hale de producție a
TMK Artrom, vicepremierul Paul Stănescu, a organizat o conferință de
presă a sediul PSD Olt, alături de deputatul Florin Iordache, Marius
Oprescu președintele CJ Olt și primarul Slatine, Emil Moț. În
deschiderea conferinței de presă, vicepremierul a a declarat că va
proceda precum președintele Iohannis, adică nu va mai veni cu o temă ci
va lăsa presa să pună direct întrebări.
După ce ne-a spus cât de mult au crescut pensiile și salariile dar și
nivelul de trai, vicepremierul Paul Stănescu a cerut jurnaliștilor să i
se pună întrebări, atât lui cât și celor care l-au însoțit.
Întrebat de reporterul VGtv Regional, ce părerea are despre criticile
aduse de premierul Viorica Dăncilă asupra Guvernului Tudose, cu privire
la lipsa accesărilor fondurilor europene, în condițiile în care mulți
dintre miniștrii sunt aceiași și în actualul Guvern, Paul Stănescu a
declarat: ,, Doamna premier Viorica Dăncilă, a vorbit la general, însă e
adevărat că România are risc de dezangajare la fonduri europene de 800
de milioane de euro. ”, precizând că noul Guvern va face tot ce-i stă în putință pentru a recupera acest handicap.
Întrebat,
de asemenea, de reporterul VGtv, care este stadiul lucrărilor la Drumul
Expres Craiova- Slatina- Pitești, vicepremierul a precizat că au fost
ceva probleme, însă acum se află în faza de licitație și în toamna
acestui an vor începe lucrările, sau cel mai târziu în primăvara anului
viitor dacă vor fi contestațiii. Cert este faptul că în 2020 Drumul
Expres fa fi funcționabil.
(...)
Sursă Text Semnalul Oltului, Râmnicului și
Argeșului.
Redactor Georgiana Raicu, op. imag. editare și montaj TV.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Voiculescu, PNL Olt: ,, Ce s-ar fi intâmplat dacă am fi avut monarhie?”
Joi 21 decembrie 2017
Șeful
interimar al PNL Olt, Liviu Voiculescu, primarul comunei Cungrea, a
susținut ieri 20 decembrie o conferință de presă în care a abordat mai
multe subiecte cu privire la poziția partidului privind modificarea
legilor Justiției dar și stabilirea datei Conferinței județene când vor
fi alegerile pentru șefia partidului dar și pentru o funcție de prim
vicepreședinte și vicepreședinte pe comisia juridică.
Așadar, alegerile vor avea loc pe 26 ianuarie, la Casa de Cultură a
Tineretului, unde vor participa de 426 de delegaţi din organizațiile
locale cele mai reprezentative. De asemenea, Voiculescu a dezvăluit,
printre altele, că la această Conferință Județeană a PNL Olt, vor mai
participa preşedintele PNL Olt, Ludovic Orban, împreună cu o serie de
nume importante din conducerea partidului, precum și parlamentarii
olteni, respectiv senatorul Siminica Mirea și deputatul Gigel Știrbu,
dar și șefi și parlamentari ai organizațiilor județene vecine Oltului.
Întrebat dacă va candida pentru președinția PNL Olt, acesta a
confirmat, precizând că deocamdată este singurul candidat și că motivul
ar fi o schimbare radicală în organizația locală, începând cu o
comunicare mai bună.
De asemenea, Liviu Voiculescu a ținut să precizeze referitor la un
posibil referendum cu privire la monarhie, că de multe ori s-a întrebat
ce s-ar fi întâmplat cu țara noastră dacă după Revoluție, s-ar fi
instaurat o ,, monarhie parlamentară”. De asemenea, acesta a mai adăugat
că liberalii, de-a lungul timpului, au susținut monarhia și au fost
alături de Rege.
(...)
Sursă Text Semnalul Oltului, Râmnicului și Argeșului.
Mai multe amănunte la VGTv Regional www.vgtvregional.cabanova.com
Redactor Georgiana Raicu, op. imag. editare și montaj ing. Viorel Raicu.
-------------
Gheorghe Duduială: Se apropie Centenarul Unirii, iar noi suntem mai dezbinați ca niciodată!
De
curând am realizat un interviu foarte interesant cu editorialistul
nostru inginerul craiovean Gheorghe Duduială, foarte cunoscut și
apreciat în zona Olteniei pentru conferințele sale tematice. Politica și
politicienii, viața socială, și economică, etc, toate aceste lucruri
sunt subiecte inepuizabile pentru craioveanul nostru. Duduială a
criticat dur modul defectuos în care s-a conturat politica de stat în
ultimii 27 de ani, fapt ce i-a adus deseori necazuri din partea celor
vizați, dar și respect din partea celor care nu acceptă să fie furați.
Reporter: Domnule Duduială, de ce ați ales ca temă a discuției noastre
,,România destrămată sufletește”?
Gh. Duduială: ,, De foarte multă vreme tindem spre dezumanizare, tindem
tot ce este mai rău pe acest pământ. Noi, înșine, ne facem mult rău! Am
plecat de la idea că, mergând pe stradă am văzut că e o mare de
tristețe, o mare de suferință, care pare să fi venit special pe capul
acestui popor, fără ca masele largi să fie conștiente de direcția în
care ne îndreptăm.
Reporter: Masele astea de manevră despre care vorbiți, se spune că ar fi
hipnotizate și că de 26 de ani votează aceleași simboluri, chiar dacă
le face rău. Ce credeți că-i determină să facă același greșeli ?
Gh. D. Eu cred că iluziile în care încearcă și dorința de a crede în
minciuni, de a rămâne ancorați în minciuni aproape 30 de ani, și-a lăsat
amprenta destul de adânc asupra societății românești. Poate nu sunt
afectate persoanele ,,hipnotizate” azi, dar cu siguranță copii și
nepoții lor vor avea de suferit. Toate astea pentru că părinții și
bunicii lor au reușit să le amaneteze viitorul, oferindu-le doar o
sărăcie lucie.
Redactor: De ceva timp încoace, scuzele guvernaților pentru nereușitele
lor sunt puse pe seama unui așa-zis ,, Stat paralel”. Unde credeți că ar
exista acest stat paralel?
Gh. D. ,,Statul paralalel” nu există! Este doar o invenție a celor care
s-au înfruptat din munca celor mulți și atunci când cineva își permite
să-i întrebe, sau să le spună că așa nu se mai poate, au inventat și dat
publicității acest ,, stat paralel”. O spun fără nicio rezervă că
România nu a ieșit niciodată din comunism. Din păcate, astăzi s-a
instaurat foarte bine burghezia comunistă, despre care Lenin spunea
odată ,, Să vă ferească Dumnezeu de burghezia comunistă!”. (Mai multe amanunte in Semnalul ORA) Redactor Georgiana Raicu, op. imag. Viorel Raicu
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Vicepremierul Paul Stănescu, citând pe Băsescu: Victor Ponta minte cu respiră!
Luni 30 octombrie 2017
Vicepremierul
Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării a organizat, sâmbătă, 28 octombrie
2017, prima conferinţă de presă la sediul din Slatina, în noua sa
calitate, însoțită fiind de Marius Oprescu, președintele CJ Olt și Emil
Moț, primarul Slatinei.
Reamintim faptul că Paul Stănescu, a preluat atribuțiile de la Sevil
Shhaideh în urmă cu două săptămâni, după ce aceasta împreună cu Rovana
Plumb și-au dat demisia din cauza problemelor din justiție în Dosarul
,,Balta Belina”.
Paul Stănescu a afirmat că și-a dorit ca prima conferință de presă să
fie la Slatina ,, pentru că sunt oltean şi n-o să uit niciodată de unde
am plecat. Prioritatea mea este programul de guvernare, care se va
aplica exact aşa cum ne-am propus, în campania electorală. Ne vom ţine
de cuvânt şi îl vom duce la capăt, cu condiţia să fim la guvernare până
în 2020”.
De asemenea, acesta a mai declarat că nu și-a dorit această funcție de
ministru al Dezvoltării, însă a fost o decizie politică. ,, Să fiu
foarte sincer, pentru că suntem aici, acasă, personal nu mi-am dorit să
fiu vicepremier şi ministru al Dezvoltării, dar a fost o decizie a
partidului. Aşa cum ştiţi, eu sunt un om de echipă şi, în discuţiile cu
colegii mei, am acceptat acest lucru. Nu este o muncă uşoară, dar nu pot
să spun că mi-e foarte greu, pentru că deja m-am lovit foarte multe
lucruri, încă de când lucram în administraţia publică locală. Sigur,
este vorba de o muncă mult mai complexă”, a spus pentru început,
vicepremierul Paul Stănescu.
(...) Sursa text Semnalul Oltului,
Ramnicului si Argesului.
Redactor Georgiana Raicu, op. imagine, editare și montaj, ing. Viorel
Raicu
===============================================
Liviu Voiculescu a preluat din mers șefia PNL Olt
Marți 24 octombrie 2017
Liviu Voiculescu, noul președinte interimar al PNL Olt, a organizat ieri
prima sa conferință de presă din această postură, care a început cu un
moment de reculegere în memoria fostului președinte Ion Moisescu.
Voiculescu este în același timp vicepreședinte al PNL dar și primarul
localității Cungrea, funcție obținută fără probleme la alegerile locale
din 2016.
Acesta a precizat că se bucură de sprijinul colegilor săi liberali care
l-au în această funcție cu 24 voturi, 2 contra și 2 nule, la ședința
Comitetului Județean Executiv al PNL Olt.
De asemenea, Liviu Voiculescu, a mai punctat faptul că are o relație
foarte bună cu cei doi parlamentari senatorul Siminica Mirea și
deputatul Gigel Știrbu și că va face tot ce-i stă în putință să fie un
liant între toți membrii liberală, adăugâng că are personalitatea
necesară de a nu fi manipulat, știe să ia deciziile necesare din această
poziție pe care o consideră o provocare, dar nu una de netrecut.
Unul
dintre jurnaliști a încercat să-i testeze cunoștințele despre istoria
PNL, având în vedere că este de puțin timp liberal, întrebând cine a
fondat și când acest partid. Răspunsul a fost prompt:,,
PNL s-a înființat la 24 mai 1875. Și vă spun de ce rețin cu exactitate
data: eu sunt născut pe 24 mai 1981, aproape la 100 de ani de la
înființarea lui. Chiar glumeam la un moment dat cu domnul președinte
Moisescu, că nu e întâmplătoare venirea mea în acest partid...”
Răspunsul
i-a lăsat cu gura căscată pe majoritatea jurnaliștilor, care credeau că
pot să-l ironizeze în textele lor din ziare sau de la tv, așa cum au
făcut-o cu alții.
Mai multe amănunte la VGtv Regional www.vgtvregional.cabanova.com
Redactor Georgiana Raicu, op. imag. editare și montaj, ing. Viorel
Raicu
--------------------------------------------------------------------------------
Elena Iotu, reconfirmată în funcția de președinte al OFL Slatina
Vineri 29 septembrie 2017
Organizația de Femei al PNL Slatina și-a reales joi 28 septembrie, BPL al cărei președinte a fost aleasă Elena Iotu, cea care a ocupat până acum această funcție din poziția de interimar.
O va seconda din poziția de prim-vicepreședinte Viorica Cioarec, o liberală cu mulți ani vechime și care a promis celor prezenți că OFL Slatina va deveni cea mai puternică organizație.
Întâlnirea doamnelor liberale din Slatina a avut loc Restaurantul Expres de la Slătioara, ce aparține lui Gabriel Buliteanu, liberal activ al partidului, fiul fondatorului PNL Olt, Marin Buliteanu.
La eveniment au participat Sorin Țârcomnicu, președintele PNL Slatina, cel care a fost și moderatorul întâlnirii, Ion Moisescu președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, Luminița Popescu președintele interimar al OFL Olt, Ștefan Văduva, președintele Persoanelor Vârstnice, dar și alți membrii ai PNL Olt.
După alegerea și validarea BPL al OFL Slatina, Ștefan Văduva a invitat pe toți cei prezenți, în special pe doamnele liberale să petreacă în preambulul Zilei Persoanelor Vârstnice, zi marcată în fiecare an la 1 octombrie.
Redactor Georgiana Raicu, op. imag. editare și montaj, ing. Viorel Raicu, VGtv Regional www.vgtvregional.cabanova.com
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------